marți, 19 noiembrie 2013

Gala premiilor pentru un mediu mai curat 2013

Ne face o deosebita plăcere sa va aducem la cunoștință faptul ca Asociația ECOTIC organizează în aceasta perioada, împreună cu Alucro, Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România și Hotnews.ro, sub egida Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, ediția a cincea a Galei Premiilor Pentru Un Mediu Curat.
Consideram ca este o oportunitate pentru dvs. de a promova proiectele și demersurile pe care le întreprindeți  având în vedere ca sunt legate de subiectele majore ale acestui proiect: protecția mediului, reutilizarea eficienta a resurselor, responsabilizare sociala in sfera eco, exemple de bune practici destinate îmbunătățirii condițiilor de mediu în cadrul comunităților locale.
Va invitam sa va înscrieți gratuit în acest proiect, câștigând  pe lângă popularizarea proiectului, recunoașterea autorităților de mediu si de ce nu, poate chiar unul din cele trei premii cu care organizatorii rasplatesc eforturile celor care au desfășurat proiectele cele mai interesante, conform deciziei juriului. Juriul va fi alcătuit din reprezentanți ai autorităților de mediu, din reprezentanți ai organizatorilor, dar si ai Hotnews.ro.
Va punem la dispoziție  formularul de înscriere în acest proiect, un comunicat de presa dat in aceasta perioada, precum si regulamentul Galei. 
Pentru mai multe detalii, va sta la dispozitie reprezentanta ECOTIC,  Claudia Nicolae – claudia.nicolae@ecotic.ro sau tel: 0732.113.898. 
Claudia - Gabriela Nicolae 
Comunicare & Constientizare 
 Cod Postal 041201
  tel: 031.805.57.42/43 ; 0372.77.27.27
  fax: 021.332.32.38
  mobil: 0732.11.38.98
  www.ecotic.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu