Omagiu poetului nepereche
de Ovidiu Mălinaş, clasa a X a E
De când eram mic, auzisem de tine. Ştiam că eşti un mare poet al ţării noastre. De-a lungul copilăriei, am citit multe poezii de-ale tale, poezii celebre, care, pentru mine atunci nu reprezentau decât nişte enigme pe care nu credeam niciodată că le voi putea înţelege. Toate cuvintele cuprinse acolo nu mă făceau să simt nimic, totul era aşa de incert. Acum însă m-am apropiat de vârsta adolescenţei şi am început să pricep ce vrei să spui.
Câteodată, când sunt trist, mă întind în pat şi încep să recit poezii compuse de tine. Sunt ciudate, mă fac să înţeleg multe lucruri despre tine, despre viaţa ta. De fapt, poeziile tale sunt sentimentele tale, sentimente pe care le trăiai cândva, demult, care pentru unii acum semnifică doar nişte picturi de cuvinte.
Şi eu simt uneori ce simţeai tu, mă credeam ciudat şi îmi imaginam că numai eu simt şi sunt aşa. Ai unele poezii însoţite parcă de o putere, care, atunci când le citesc, mă transpune în altă lume, în lumea reflectată de tine. Simt că sunt în locul tău, simt aceleaşi lucruri ca şi tine, iubesc ce iubeşti şi tu.
Cele redate mai sus, reprezintă doar o parte din ce aş dori să-ţi mărturisesc. Să ştii că toată ţara se mândreşte cu tine; eu, ca român, sunt mândru să-ţi mărturisesc că creaţiile tale sunt unice, demne de laudă şi respect. Pentru mine reprezinţi un model, ca şi pentru mulţi alţi oameni.
Permite-mi, te rog să-ţi recit o poezie creată de mine în timp ce încercam să dorm. Se intitulează
“Visul”
Aş vrea să fiu o pasăre
Să zbor atât de repede
La stele să ajung
Iubirea să le-o spun.
Să mă-ncălzească cu lumina lor
Să mă facă să zbor
Până la ea acasă,
La iubirea mea frumoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu