miercuri, 15 iulie 2015

Alegeți-vă opționalele pentru anul școlar 2015 - 2016!

Dragi elevi,

Felicitări pentru admitere!
Postăm aici fișa de opțiuni pentru CDȘ/an școlar 2015-2016


miercuri, 1 iulie 2015

Invitație - școala de vară pentru liceeni

Centrul pentru Jurnalism Independent invită elevii de liceu din clasele IX-XI – să participe la școala de vară cu tema Altfel despre hate speech, în perioada 16-22 august. a.c. Prin intermediul unor mijloace neconvenționale creative – teatrul, improvizația, dansul, jocurile – tinerii vor aborda concepte precum anti-discriminarea, combaterea discursului urii, bullying-ului, etc. Activitățile din cadrul școlii vor îmbina sesiuni teoretice – în care  elevilor le vor fi transmise cunoștințe legate de drepturile omului, obligațiile statului față de respectarea și garantarea lor, de egalitate, raport majoritate/minoritate – cu ateliere practice, în care elevii vor deprinde abilități care să le permită transmiterea acestor cunoștințe către colegii, părinții și membrii comunităților lor.
La finalul scolii, fiecare cursant va pregăti un mini-proiect prin care va demonstra că și-a însușit suficient cunoștințele și abilitățile transmise. Detaliile logistice (loc de desfășurare, agendă, etc.) vor fi transmise celor selectați. Toate costurile legate de participare (transport, cazare, masă) vor fi acoperite de organizatori.
Pot participa maximum 15 elevi. Selecția se va face pe baza CV-ului și a unei scrisori de intenție în care să vă motivați dorința de a participa la acest program și să arătați în ce fel intenționați să utilizați cunoștințele dobândite.
Documentele vor fi trimise pe adresa: mihaela@cji.ro, Persoana de contact: Mihaela Danga, coordonator de program.
Inscrierile se primesc pana la data de 15 iulie a.c.
Scoala de vară este organizată în cadrul proiectului Competente media și de advocacy pentru liceeni – implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu organizația norvegiană Norsensus Mediaforum, în cadrul căruia peste 200 de elevi au dobândit competențe media ce  le permit atât să identifice și să respingă discursul incitator la ură și atitudinea discriminatoare în presă, cât și să se comporte în mod responsabil în calitate de “generatori de conținut online”.
Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
„Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org”
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a  granturilor SEE  2009 – 2014.
sigle_parteneri