Organizatorii festivalului sunt: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, (Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa), Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, Centrul pentru Cultură al judeţului Bistriţa-Năsăud, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul: Uniunii Scriitorilor din România - filialele Cluj şi Târgu Mureş, Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud, Cenaclului literar „George Coşbuc”, Revistei „Mişcarea literară” şi primăriile Năsăud, Maieru şi Târlişua.
Concursul Naţional de Proză „Liviu Rebreanu” este structurat pe două secţiuni:
I. Concursul Naţional pentru volume de proză şi eseu editate în perioada noiembrie 2013 - octombrie 2014.
Autorii de volume publicate au dreptul să se înscrie în concurs cu maximum două titluri, în trei exemplare, însoţite de o fişă de înscriere care va cuprinde principalele date ale autorului, numele şi prenumele, adresa, domiciliul, telefonul, etc., (după modelul anexat).
II. Concursul Naţional de Proză scurtă pentru elevi:
Autorii de proză scurtă (elevii) se vor înscrie în concurs cu manuscrise redactate în două exemplare, ce nu vor depăşi 10 pagini de autor şi vor fi semnate cu un motto ce se va regăsi şi pe plicul sigilat care va conţine fişa de înscriere a autorului. Manuscrisele semnate cu numele autorului nu vor fi luate în considerare.
Toate volumele şi manuscrisele pentru concurs vor fi trimise până la data de 10 noiembrie 2014 (data poştei), pe adresa:
Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, strada Alexandru Odobescu nr. 3, Bistriţa, cod 420043, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Premiile festivalului:
Marele Premiu Liviu Rebreanu - 2014;
Premiul pentru debut;
Pentru fiecare secţiune de concurs vor fi acordate trei premii în bani, diplome şi plachete.

Dreptul de acordare şi ierarhizare valorică a premiilor pe secţiuni de concurs aparţine juriului.
Manuscrisele şi volumele înscrise în concurs nu se înapoiează autorilor, ele rămân în arhiva festivalului.

Relaţii suplimentare se pot obţine la tel./fax:
0040-263/233345 sau 0745/970250
E-mail: ccsbistrita@yahoo.com; ccsbistrita@anccsr.ro
Director, Alexandru Câţcăuan

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu